vineri, 24 aprilie 2009

„SUNT ATÂT DE ÎNGRIJORAT…” Ganduri negative (5)


Acum că am început postul prin care renunţăm la gândurile rele, noi dezvoltăm un obicei de gândire biblica. Nu numai că învingem orice gând individual, ci, în măsura în care suntem consecvenţi cu această rutină, vom inversa tendinţa de a gândi negativ într-una de a gândi pozitiv. În acest fel ne transformăm dinăuntru în afară.
Îngrijorarea nu numai că are putere de a ne doborî şi a ne demoraliza, dar mai înăbuşă şi Cuvântul lui Dumnezeu care a fost sădit în inima noastră. Cheia postului de acest gând este a realiza că îngrijorarea e un obicei. Cu cât o faci, cu atât devii mai dependent de ea. Oamenii încearcă să se aline cu îngrijorare, dar aceasta produce efectul invers. Vom frânge acest obicei postind de gândul: „Sunt atât de îngrijorat…” Cum?
SCHIMBĂ GÂNDUL AZI
1.Recunoaşte că îngrijorarea nu aduce nimic bun. Există o veche zicală atât de adevărată:
„Îngrijorarea e ca un leagăn. Îţi dă o ocupaţie, dar nu te duce nicăieri!”
Isus a spus în Matei 6:27-30:
„Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?”

2.Recunoaşte că îngrijorarea produce vătămare. Provoacă poveri şi boli. Proverbe 12:25 spune: „Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte.” Când faci ceva şi te doare, de obicei te opreşti şi altă dată nu mai faci. Îngrijorarea nu-ţi face rău doar ţie, ci şi celor din jurul tău.
3.Gândeşte-te la lucrurile bune din viaţa ta. Îngrijorarea se gândeşte la lucrurile rele sau la cele care pot merge rău. Aşadar, concentrează-te asupra a ceea ce merge bine în viaţa ta. Psalmul 103:2-5 spune: „Binecuvântează-L, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale El îţi vindecă toate bolile tale; El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare; El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea, şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul.” Filipeni 4:8 spune să ne însufleţească (să ne gândim la) tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă.
4.Consideră îngrijorarea un semnal că trebuie să te rogi. Răstoarnă situaţia! Foloseşte-o ca pe o armă. Te avertizează să te rogi! Filipeni 4:6-7 spune: „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus.”
5.Concentrează-te asupra scopului lui Dumnezeu pentru viaţa ta. Care este scopul suprem al lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi? Să câştigăm suflete, să-i slujim pe alţii şi să fim o binecuvântare. Matei 6:25 ne spune: „Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?” Când te concentrezi să împlineşti un scop care Îi aduce slavă lui Dumnezeu şi îi slujeşte pe alţii, îngrijorarea pleacă.
6.Priveşte în jur. Isus a spus în Matei 6:28 să ne uităm la păsări, la crini şi la iarba de pe câmp. El vrea să privim în jurul nostru şi să observăm cum Se îngrijeşte El de creaţia Sa. Vestea bună este aceasta: tu eşti cununa creaţiei Sale! Te poţi aştepta la purtarea Sa de grijă şi azi!
GÂNDEŞTE ŞI ROSTEŞTE
Dacă Dumnezeu Se îngrijeşte de florile de pe câmp, cu atât mai mult Se va îngriji de nevoile mele. Nu mă voi îngrijora.

Nu îmi voi mai face rău nici mie nici celor din jurul meu cu gânduri de îngrijorare.

Binefacerile lui Dumnezeu întrec cu mult problemele. Mă voi concentra asupra lucrurilor bune pe care le-a făcut şi le face Dumnezeu în viaţa mea.

Când un gând de îngrijorare îmi traversează mintea, îl folosesc drept un semn că trebuie să mă opresc şi să mă rog.

Mă voi concentra să fac voia lui Dumnezeu – să câştig suflete, să le slujesc altora şi să fiu o binecuvântare.

Dumnezeu îmi poartă de grijă pentru că sunt cununa creaţiei Sale!
GÂNDUL ENERGIZANT PENTRU ZIUA DE AZI:
Gândurile sunt mai puternice decât demonii!
Voi gândi cum trebuie şi voi trăi cum trebuie!

Un comentariu:

You may leave a message.May God Bless you!

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică